Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Ziua limbii și literaturii române

Astăzi, 11.05.2023, în IP LT „M. Koțiubinski” limbii române i s-au adus onorurile și laurii pe care îi merită, în cadrul activităților desfășurate cu ocazia Zilei limbii și literaturii române în instituție. Genericul ales pentru această zi este unul mereu actual: „Pacea este întotdeauna frumoasă” (Walt Whitman), iar Agenda activităților a fost generos completată de la prima până la ultima lecție cu diverse forme de organizare a procesului instructiv-educativ.

Ziua a început cu un vernisaj al posterilor și mesajelor motivaționale, cu genericul „În numele păcii!” realizat de cei mai talentați elevi ai instituției, a continuat  atelierul intercultural „Textele literare ne învață să păstrăm pacea”, atelierul  de discuție „Educația promovează pacea”, atelierul artistic „Arta de a trăi în pace și în armonie” , recitalul de poezie „Eterna PACE”,  spectacolul de poezie, muzică, lumină și dans „ Duiosul și pașnicul vers eminescian”, iar Agenda activităților a fost încununată de o conferință reflecție „Crearea conținuturilor educaționale interactive pentru evaluarea la distanță a elevilor (din experiența cadrelor didactice)”. Fiecare activitate a fost pregătită și prezentată la un nivel înalt, datorită muncii depuse și a profesionalismului de care dau dovadă, zi de zi, profesoarele de limba și literatura română la ore și, desigur, datorită dorinței de a se implica și de a colabora a elevilor.

Cu inima împăcată după o zi productivă și prodigioasă mai vrem doar ca limba română, „limba ca o duminică” a lui N. Stănescu și „limba ca o împărăție” a lui M. Eminescu să fie mereu apreciată la justa-i valoare și să i se ofere loc de cinste printre limbile lumii, pentru că în limba română, pacea răsună mereu frumos și actual, așa cum am văzut și astăzi.

Articole Recente