În contextul implementării principiilor de bază a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.143/2018 din 12.02.2018, prin care a fost aprobată Instrucţiunea cu privire la mecanismul de cooperare intersectorială pentru prevenirea primară a riscurilor privind bunăstarea copilului, în scopul instructiv-educativ al elevilor în sfera politicii juvenile de stat, precum și în scopul implementării obiectivelor Acordului de colaborare încheiat la 29 martie 2023 între Departamentul Drept penal al Facultății de Drept și IPLT ”M. Koțiubinski“ astăzi, pe data de 01 septembrie 2023, elevii claselor a 12-A, a 12-B și a 10-B, însoțiți de profesori au participat la primele instruiri în cadrul Modulului cu genericul: „Politica penală a Republicii Moldova în domeniul prevenirii și combaterii delincvenței și criminalității împotriva copilului”, perioada de instruire 01.09.2023-15.09.2023.
Dna GÎRLA Lilia, doctor în drept, conferențiar universitar, a organizat și a desfășurat două lecții deschise la tematica vizată unde au fost analizate mai multe probleme actuale legate de evoluția personalității armonioase a unui minor; comportamentul deviant al minorilor, inclusiv bullying-ul și cyberbullying-ul; particularitățile comportamentului social-parazitar la minori; abandonul familiei, precum și implicarea minorilor în subcultura criminală. Atenție deosebită a fost acordată cauzelor și condițiilor comportamentului deviant al minorilor. Într-un mod interactiv a fost dezbătută problema victimizării copiilor în stradă și școală, în familie și în spațiu virtual.
Elevii au intervenit cu propriile propuneri de prevenire și combatere a situațiilor de risc ce pot apărea în viața copiilor.
Colectivul pedagogic din IPLT„M.Koțiubinski” aduce alese mulțumiri dnei GÎRLA LILIA pentru prestanță și colaborare fructuoasă! Sperăm în continuare la o colaborare avantajoasă între cele două instituții.








