Iarna – anotimpul cadourilor și mirosului de gutuie
Galbenă gutuie,
Dulce, amăruie,
Lampă la fereastră
Toată iarna noastră…
Iarna – anotimpul cadourilor și mirosului de gutuie
Iarna este anotimpul sărbătorilor și al darurilor. Anotimpul când poți fi un pic mai bun atât cu tine însuți, cât și cu cei din jur.
În această perioadă toți își „numără bobocii”, așa cum finalizează anul calendaristic și fiecare din noi își trasează noi directive.
În conformitate cu planul CM Limba și literatura română și în baza PDLD al dnei Golovatiuc Elena la data de 15.12.2022 a fost desfășurată o oră publică în clasa a IV-a „B” cu genericul: De ce plouă? De ce ninge? Elevii au fost implicați în mai multe activități pentru a înțelege, asimila subiectul propus de către profesor.
Prin prisma tradițiilor și obiceiurilor de iarnă, la data de 22.12.2022 în sala de festivități, domnișoara Pușcaș Veronica, profesoară de limba și literatura română a desfășurat un spectacol dedicat sărbătorilor de iarnă. Au fost implicați toți elevii din clasele în care dneaei predă. Printr-o scenetă,
multe colinde și urături, cei prezenți în sală au fost legănați de tradițiile poporului nostru, astfel elevii au încercat să ne reîntoarcă în copilărie, perioada când așteptam cu nerăbdare sărbătorile de iarnă și mirosul de gutuie.
Câtă căldură sufletească ne dă acest anotimp… Sănătate tuturor!












